



Înființată în
DESPRE NOI
Fundaţia Sătmăreană (FSTNCI) este o organizaţie non-profit, înfiinţată în 1991 de către Forumul Democrat German Transilvania de Nord, ca pârghie de promovare a economiei în zonele în care trăiesc şi etnici germani. Din anul 2008 are statutul de Instituţie Financiară Nebancară.
- FSTNCI are ca obiect principal de activitate acordarea de credite pentru întreprinzători din domeniul producţiei, meşteşugului, serviciilor şi agriculturii. Creditele sunt finanţate de Guvernul German prin Ministerul Federal de Interne German -fie direct fie din fonduri de rambursare – și se acordă pentru cumpărarea de utilaje, maşini şi echipamente sau chiar și construcții. Astfel firmele sunt ajutate să se înfiinţeze şi să se dezvolte, dezvoltarea lor având efecte pozitive asupra minorităţii germane şi a celor cu care aceasta convieţuieşte. Toate acestea contribuie la îmbunătăţirea situaţiei economice şi a infrastructurii regiunii.
- Pe lângă acordarea de credite, FSTNCI sprijină proiectele Forumului Democrat German Regional Transilvania de Nord. În acest mod contribuie la promovarea învăţământului şi culturii germane, la sprijinirea tineretului german și vârstnicilor de origine germană.
Fundaţia contribuie la finanțarea:
- renovării sediilor forumurilor germane, dotarea acestora cu materialele şi echipamentele necesare
- pieselor de schimb pentru microbusele care transportă copii la şcolile cu predare în limba germană şi pentru microbusele forumurilor locale
- unei părți a costurilor șederii în Cămine de vârstnici pentru persoanele de etnie germană, care nu își pot acoperi aceste costuri din veniturile proprii.












DESPRE PROGRAMUL DE CREDITARE PENTRU ÎNTREPRINZĂTORI
Beneficiari ai sprijinului
- întreprinderi private cum ar fi societăţi comerciale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale cu sediul în una din cele 40 de localităţi în care trăiesc şi etnici germani din judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Bihor
- obiectul de activitate al acestora trebuie să fie în domeniile producţiei sau serviciilor
Bunuri finanţate pot fi mijloace de lucru noi sau folosite (utilaje de lucru, maşini, tehnică de calcul, birotică). Sunt excluse finanţări de consumabile și
Creditul
- este cuprins între 3.000 şi 25.000 Euro
- se acordă în lei şi este contractat în Euro fără dobândă
- se rambursează într-o perioadă de la 2 la 5 ani (în funcţie de durata de viaţă a mijlocului de producţie finanţat). Plata ratelor se face în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
Înaintea obţinerii creditului se încheie un contract de garanţie imobiliară la notar. Imobilul cu care se garantează trebuie să acopere ca valoare suma acordată.
Pentru prelucrarea documentelor se percepe o singură dată, la acordarea creditului, un procent de 5 % din valoarea acestuia.
Acte necesare pentru finanţare
Solicitantul trebuie sã depunã la sediul FSTNCI:
- Cerere de finantare tip; Solicitantul poate obţine formularul de la fundaţie, sau îl poate descãrca de aici
- Copie dupã actele societãţii
- Copie dupã diploma de studii
- Contract de închiriere sediu/halã de producţie sau act de proprietate spaţiu
- Autorizaţii firmă
- Bilanţ contabil pentru ultimul exerciţiu financiar încheiat
- Oferte de preţ pentru bunurile solicitate
- Extras CF pentru imobilul cu care se va garanta creditul
- Recomandare din partea F.D.G. local
Derularea programului de creditare
- Dupã depunerea cererii de finanţare şi a documentelor solicitate, fundaţia analizeazã cererea, verificã proiectul la faţa locului şi îl supune aprobãrii Consiliului de Administraţie.
- În funcţie de fondurile disponibile, solicitantul este programat pentru finanţare şi înştiinţat de paşii urmãtori pentru obţinerea creditului:
- Întocmirea contractului de garanţie imobiliarã la notar,
- Obţinerea de facturã pentru bunurile aprobate spre finanţare,
- Plata facturii de cãtre FSTNCI cãtre beneficiar pentru utilajele solicitate,
- Prezentarea dovezii plãţii facturii de beneficiar cãtre furnizor,
- Solicitantul va achita 5 % din valoarea totalã a finanţãrii în contul Fundaţiei Sãtmãrene, ca taxã de prelucrare a documentaţiei proiectului,
- Întocmirea contractului de credit,
- Semnarea contractului de credit şi a graficului de rambursare de beneficiar,
- Urmãrirea respectãrii condiţiilor prevãzute în contract.
- Dupã achitarea ultimei rate se radiazã garanţia imobiliarã (ipoteca).
Localităţi în care FSTNCI sprijină întreprinzătorii:
Contact
Fundația Sătmăreană și Transilvania de Nord de Cooperare Internațională
- Tel / Fax: 0261.710.316
- E-mail: stiftung.sathmar@schwabe.ro
- Adresa: Str. Fragilor, Nr. 1, Satu Mare
COPYRIGHT © 2023 Fundația Sătmăreană și Transilvania de Nord de Cooperare Internațională
TOATE DREPTURILE REZERVATE! DESIGN, PROIECTARE WEBSITE: VBR&CO